Buna ziua, BistrițaTu cu orașulCampania taTotul personalDe cadou
2018-3-18

Lumină simplă

să nu se supere familia ta
dar familia mea e mai bună
familia mea e la fel de frumoasă
ca şi familia popescu
şi mai adevărată decât arta

căci ochii mamei mele
nu măn bagă în pământ
pentru că ea nu mai poate de bine.

atunci când eu jignesc birocraţia
şi înjur sociocraţia cu gândul la tine
mama mea spune:

dormi acum până când inima ta nu învineţeşte
totul în jur

şi-i tremură fusta.

să nu se supere familia ta
când după o săptămână de dragoste
tu minţi la raport
iar eu le zâmbesc şi le cânt:

despre uitare
despre uitare

da, mama voastră a uitat
şi a plutit într-una
ţinând în dreapta soarele
în stânga luna


dar ştiţi. voi ştiţi că nimeni nu-i
frumos ca voi

să nu se supere nimeni
să nu se supere nimeni pentru că dragostea vine de unde vine
şi-ajunge doar la unu
sau la doi pe care nu-i mai poate deosebi.

nimic din ce e făcut să reziste
nu se poate prăbuşi
se surpă doar structurile care
conţin erori de proiectare
iar dragostea mea
e o cobră regală
nemuritoare şi esenţială

perfectă în forţa şi rezistenţa ei.


Ana Dragu
Mamă a doi copii, Ana Dragu este scriitoare, jurnalistă, președintele Asociației Autism Europa Bistrița și coordonatorul Centrului de Resurse și Referință în Autism, „Micul Prinţ” Bistrița

An Dragu